Isus-Ul lui Liiceanu

Liiceanu vorbește atât de frumos de Isus, încât e de mirare că nu e credincios. Poziția lui este a unui om plin de admirație și smerenie, copleșit de perfecțiunea caracterului și înălțimea sufletească fără egal. Cu toate că de-a lungul istoriei umane au existat oameni cu suferințe chiar mai mari decât cele îndurate de Isus (arși de vii, scufundați în ulei încins, sfârtecați de animale etc), nimeni n-a lăsat o amprentă așa de puternică asupra societății Omului, atât ca răspândire geografică, dar și ca dăinuire în timp. Liiceanu subliniază că Isus că a avut o viață pe Pământ care a dat ora exactă cu multe secole după crucificarea sa de acum două mii de ani…Nimic din viața lui Isus nu a fost rău, absolut nicio faptă de-a Lui n-a fost greșită!

Toate aceste aprecieri despre Isus pot conduce la ideea că Gabriel Liiceanu este un credincios. Poate că unul fără să știe, cum spunea Nicolae Steinhardt despre Virgil Ierunca.

Cartea lui Liiceanu excelează prin simplitate. Este ușor de citit, cu tot subiectul de mare greutate, fiind compusă dintr-o singură idee – necredința autorului – plus un LAUDATIO adus lui Isus.

Publicitate

Fetele pe care le găsești pe facebook

Poate te tentează Fata care citea în metrou (Cristine Feret-Fleury) .O vezi în fiecare zi când te duci la slujbă. E brunetă și umblă în pantaloni (fără glume proaste!). Când ridică privirea de pe pagini, te privește fără să te vadă. Poți să te scălâmbăni. Să-ți pui coarne singur și cu cealaltă mână să imiți o gură de lup.Să te bați cu un pumn pe cap și cu o palmă să te freci, în același timp, pe pântec.Dacă fata nu reacționează poți să-i trimiți o bezea, de la distanță.Sau poți alege Fata care s-a jucat cu focul. (Stieg Larsson). Precis că e gata de orice aventură. Sau o fi lucrat la pompieri? Te poți plimba cu ea la șosea, în zilele friguroase.Te poți muta la casă, la lemne. Iarna ți-ar asigura căldura instant. Uite însă ceva foarte exotic: Fata care trebuia sa moara. (David Lagercrantz). O salvezi de la moarte și poți să-i faci ce vrei.Nu te gândi la prostii. Poți s-o mângâi, să-i plătești întreținerea, s-o duci la teatru (când se va da voie).Sau la biserică (când se va deschide). Sau la păcănele, că acolo  e liber. Dar mai există și Fata care știa prea multe (Amanda Quick), Fata cu palton albastru ( Monica Hesse), Fata pe care ai lasat-o in urmă (Jojo Moyes) și chiar Fata pe care nu o iubea nimeni (Doris van Stone &Erwin W. Lutzer); de acesta din urmă poți să profiți din plin, că e precis foarte dornică și proaspătă. Voi mai știți și alte fete?

Facebook și-a cerut scuze!

Ieri, Facebook-ul mi-a ridicat sancțiunea. Timp de un an de zile, pe pagina mea apărea un text avertisment – că aș fi încălcat standardele comunității. Puteam să-l văd numai eu. Era vorba de intervențiile mele pe pagina fb „cărți în format pdf” administrată de Cristina Rostova. Am cerut reanalizarea cazului, considerând că n-am jignit pe nimeni, doar am  ridiculizat pofta pentru cărți proaste. Mi s-a răspuns că au recenzori puțini. Că bântuie coronavirusul. Că am încălcat. Apoi, nu știu ce le-a venit, mi-au dat dreptate. Și-au cerut și scuze! Ha, ha! Dintre cele câteva pagini de fb care se ocupă de cărți pdf, cea mai bună mi se pare „Biblioteca pentru toți”. Aceasta are acolo un administrator, Anghel Pop pe nume, care nu numai că postează cărți de calitate de descărcat, dar face și scurte recenzii foarte aplicate. Pe locul al doilea, aș pune „cărți pdf”, urmând apoi „cărți în format pdf” și ☯️Verry️©️ Danke 📖 ®️🇹🇩.

Pagina administrată de Cristina Rostova – Cărți în format PDF

Despre titlurile de cărți (I)

Titlul unei cărți poate spune multe despre lucrarea respectivă și poate fi un indicator prețios în alegerea unui volum pentru lectură. Pe pagina de FB „carți în format pdf” este deseori vehiculat titlul cărții „Acolo unde femeile sunt regi”, de Christie Watson. Ce se poate înțelege doar din titlu? Că există un loc unde femeilor li se face operație de transformare de sex și devin bărbați.Apoi devin regi. Toate. Dintr-un punct de vedere e rău, fiindcă orice societate fără femei se sălbăticește. Plus că nu mai are cine să nască plozi. Și această pacoste să vină tocmai de la niște femei? Alt aspect negativ e că dacă toți (foste toate!) sunt acum regi, cine le mai face patul? Cine le mai gătește, spală, calcă, sau cine duce copii la grădiniță?

Alt titlu interesant, cultivat pe aceeși pagină de facebook (cărți în format pdf) este „Acolo unde cântă racii”, de Delia Owens. Când am văzut numele Delia, am tresărit. P-ormă am văzut că nu era ea. Delia e blondă și cântă chiar ea, nu cântă racii. În legătură cu această carte, aș avea o mare curiozitate: cum cântă racii? N-am auzit până acum. Poate e o descoperire zoologică. Sau muzicală. Aștept să apară filmul, fiindcă acesta e sonor și o să mă lămuresc. În primul rând că un rac trebuie să ia poziție verticală; ar trebui să țină în mână și o chitară. Dar de unde mână? Volumul Deliei Owens stârnește multe nedumeriri încă din titlu și îndeamnă astfel la o lectură grabnică, pentru a nu rămâne nelămuriți cu aceste probleme. Cântă racii ăia pe nas? Pe gură? Pe…unde elimină frumoasele melodii?

Delia Owens

Despre conflictul meu cu facebook-ul

Dragă Facebook,

Îți spun „dragă” deși nu-mi ești drag deloc.Asta pentru că m-ai amenințat și-ți menții textul permanent pe ecranul meu. Eu știu ce am făcut, dar tu nu mi-ai spus. Te-ai exprimat la modul general și vag că aș fi încălcat standardele comunității. Dar eu nu am făcut decât să îndemn la alegerea unor cărți bune, cu valoare confirmată, și ocolirea cărților proaste. (am comentat pe pagina fb : cărți în format pdf.).Nu am folosit cuvinte jignitoare, nu am hărțuit pe nimeni.M-am referit numai și numai la titluri de cărți. Și nu-mi explic, în situația în care împarți dreptatea, de ce nu ai reacționat împotriva jignirilor aduse mie de Diana Malihin (că aș fi comunist și ceaușist?). Sau a instigării făcute de Mihaela Marin Negru, care nu a contribuit cu nimic în discuția despre cărți, ci doar a învrăjbirii unor useri contra mea? (a se vedea captura)

N-aș mai fi zis nimic și aș fi trecut cu vederea, dacă tu nu m-ai amenințat în fiecare zi, în fiecare clipă, pe pagina mea: NUMAI TU POȚI VEDEA ASTA!

Am avut o influență bună pe facebook

Am o oarecare satisfacție că insistențele mele pe unele pagini de facebook (cărți în format pdf, Verry️©️ Danke 📖 ®️🇹🇩) au dat rezultate, chiar dacă m-au cam înjurat unii; aruncând câte o privire prin aceste locuri, am văzut că au apărut scriitori valoroși, ca Thomas Hardy, Umberto Eco etc., în afară de mult gustații autori pseudoporno Nora Roberts, Sydney Sheldon, Barbara Cartland, Harold Roberts, Danielle Steel, Frederik Forsyth, Sandra Brown…

Când te amenință Facebook-ul

„Numai tu poți să vezi asta” îmi spune Facebooku’. Deschid o carte și citesc primele rânduri: „Numai tu poți să vezi asta”. Mă duc la Mega și iau un pachet de carne roșie, cu mulți ochișori. Mă întreb ce drăcovenie este aia ? Citesc pe ambalaj: „Numai tu poți să vezi asta”. Afară, în stradă, e o demonstrație gălăgioasă. Oamenii sar în sus (normal) și scandează ceva cu noul virus. Pe o pancartă uriașă scrie: „Numai tu poți să vezi asta”. Hai că-i prea de tot!  Un individ încruntat, negricios, cu un păr mare, îmi pune o mână în piept.Vorbisem cu voce tare. „Ai spus ceva?” strigă la mine nervosul. „Ce-i cu nebunia asta?” am spus. „Nimic!” zise el. „Numai tu poți să vezi asta”! Facebuku mă amenință. Am să-l raportez șefului. Lui Mark Zuckerberg. Stai, că nu merge. Trebuie reclamat șefului șefului. Dar cine să fie ăsta? Trump? Cu toate că președintele Trump are ceva probleme mai mari decât ceea ce se-ntâmplă pe facebook!

Să nu critici pe facebook !

Până la urmă Facebook n-a introdus butonul „dislike”. Pe rețea, nu ai voie decât să-ți placă o postare sau un comentariu. Dacă nu-ți place, ai dreptul să taci. Pentru că dacă începi să critici, riști să fii sancționat. Am criticat într-o pagină de facebook apetența unora pentru cărți minore. Cei mai mulți feisbuceni și feisbucence mi-au sărit în cap, spunându-mi că fiecare citește ce vrea. De parcă aș fi spus eu că fiecare trebuie să citească ce nu vrea. Subiectul era altul: că nu e bine să frecventezi cărți de consum, din acelea pe care dacă le uiți pe o bancă în parc, nu te mai întorci după ele. Grupa de acolo  a fost cât p-aci să mă ia la bătaie (noroc că totul se petrecea în virtual). Ce vreau să spun? Că există o aversiune teribilă pentru calitate, și pentru cei care militează pentru diferențierea valorilor. Facebook m-a sancționat și el.Pentru că și el este împotriva calității (pentru că și el este un dragon, după cum spune fetița dintr-o reclamă) Facebook-ul cultivă aplatizarea; nimeni să nu sară din rând. Numai concurența creează condiții pentru selecția valorilor. În societatea comunistă, degeaba aveai idei și inițiative. Nu erai promovat, dacă nu aveai pile la Partid. Nu aveai voie să depășești linia. Nu aveai voie să critici. Pe facebook poți să spui toate tâmpeniile, toate prostiile, toate știrile false că Staff-ul nu se supără. Poți să uzi și canapeaua. Dar să nu te legi de oamenii care te trag în jos, care-ți țin capul sub apă.  

 

Este facebook-ul benefic?

Pe vremea când nu exista facebook-ul, oamenii aveau tot felul de lucruri în cap, ca și acum. Dar atunci nu-i întreba nimeni la ce se gândesc. S-o luăm de pildă pe Raluca, secolul trecut.Stă la noi în bloc într-o garsonieră la etajul zece.25 de ani, drăguță, fâșneață. Sună la fiecare apartament și spune: „Sunt într-o relație cu Pandelică!”. Unii zâmbesc, alții nu reacționează în niciun fel, bătrâna de la parter îi închide ușa-n nas. Cu mulți ani mai târziu, Raluca fiica scrie pe facebook: „Sunt într-o relație cu Pandelică – fiul”. Primește multe laicuri, din țară și din diaspora.Ce înseamnă asta? Înaintea epocii internetului, oamenii erau mai reci și mai indiferenți.Progresul tehnic a dus la creșterea interesului indivizilor față de semenii lor, la îmbunătățirea stării de bine. Este adevărat că au fost situații în care unele persoane au anunțat, pe rețea, că se sinucid și n-au primit niciun fel de ajutor sau nu a intervenit nimeni cu nimic – considerându-se o glumă – și respectivii chiar și-au luat viața. Am preluat părerea lui  CEZAR PESCLEVEI:

„Nu-mi rămâne să conchid decât că facebook e un mediu artificial de ”socializare” în care ne băgăm în seamă, unde ieșim ”la interval” pentru a fi priviți și admirați, acceptați și comentați fără alte implicații… Este locul unde ne place să credem că avem prieteni, care rămân, în definitiv, imagini, chipuri, fizionomii imortalizate ce trăiesc în altă parte și nu ne sunt aproape când avem nevoie…”

Dar pe total, este facebook-ul benefic ?