Recenzie la cartea „Minorul”, publicată în revista Mozaicul nr.4/ aprilie 2022

                                   Recenzie „Minorul” de Ioan Suciu                

  • de Angela Șerban –

Ioan Suciu s-a născut la Sibiu, a urmat cursurile Academiei de Studii Economice în București și a lucrat ca auditor pentru Ministerul Comerțului, al Economiei și Consiliul Concurenței. Pasiunea pentru scris și-a descoperit-o devreme și a debutat cu proză în 1979 în România Literară. De-a lungul timpului colaborează cu revista literară Viața Românească, Urzica și Lucifer. Scrieri de-ale sale sunt publicate în revistele online Respiro și Egophobia. În format tipărit au fost publicate: Vânătoarea de roboți, Cu zâmbetul pe buze, Trei sute de trepte, Candelabrul galben, Omul de fier, Instituția. Din 1993 colaborează cu revista Luceafărul, primind în 2003 Premiul de publicistică cu ocazia acordării premiilor Fundației Luceafărul.

Este prima mea întâlnire cu autorul și este evidentă înclinația către literatura absurdă și către un umor fin de care se ajută pentru a-și condimenta din plin scrierea.

Minorul este o distopie care întoarce ordinea firească și rânduiala lumii cu susul în jos. Personal, am privit-o ca pe un pamflet, o parabolă grotescă a lumii haotice în care trăim. O lume în care superficialitatea și delăsarea sunt așezate în capul mesei și cinstite ca adevărate valori. O lume în care oricât te-ai strădui să faci lucrurile să revină la normal îți este imposibil să rupi ciclicitatea existenței. O lume în care minorii au responsabilitățile și apucăturile unui adult, iar adulții sunt priviți ca niște copii iresponsabili și stăpâniți de toane.

Personajul principal este un adolescent, minor și, în același timp, vicepreședinte al Consiliului Concurenței. Întrega conducere este formată din minori care la un moment dat își simt scaunele amenințate de oameni bătrâni, de intelectuali ramoliți și total dezinteresați de orice fel de activitate. Totul este amânat și tergiversat la maximum și niciun fel de plan nu are finalitate. Atât tinerii, cât și bătrânii se află în același stadiu avansat de dezinteres și apatie.

Eroul nostru se străduiește să își ia jobul în serios și să se ridice la înălțimea responsabilităților, dar regulile se schimbă într-un ritm frenetic și acțiunile celorlalți angajați îl dezorientează; simte că se află tot timpul pe marginea prăpastiei. Tabloul general insuflă ideea de anarhie, lucrurile sunt scăpate de sub control și niciunul dintre președinți nu reușeste să se impună și să stabilească un plan clar de urmat.

În plan afectiv, minorul a dezvoltat o adevărată obsesie pentru o femeie adultă și căsătorită de care încearcă prin toate mijloacele să se apropie.

Atunci m-am îndrăgostit de o bătrână. De fapt, nu era bătrână stricto-senso, fiindcă avea niște picioare și niște sâni de-ți tăiau răsuflarea. Numai că era mai înaltă decât mine.

Și deși câteodată pare foarte aproape să-și vadă visul împlinit, întotdeauna în momentul decisiv intervine un fapt absurd și plin de sarcasm acid, eșecurile lui aruncându-l în depresie iar nouă, cititorilor, asigurându-ne buna dispoziție.

Petronela a venit la mine și mi-a făcut respirație artificială. Da! Au fost momente fericite…am deschis ochii și am eliminat un zbierăt îngrozit: gura care mă pupa de zor aparținea soțului ei, individul cu figura brutală și aspect de luptător de K1.
– Gata, drăguță? Ți-ai revenit? făcu el.

Autorul dă dovadă de o inventivitate ieșită din comun și de o originalitate extremă, este adeptul unui tragism excesiv împletit cu un comic acid. Cartea sa merge pe granița fină dintre parodie și satiră, transpunând realitatea imediată într-o realitate paralelă în care exagerările și degringolada sunt privite ca acte absolut normale și firești. Remarcile savante sunt completate de ironii subtile și elemente hazlii care răstoarnă ordinea naturală a lucrurilor și ne oferă imaginea unei societăți din care valoarea, sensul și cultura au dispărut și degradarea progresivă e imposibil de oprit.

În cadrul unei conferințe cu mulți participanți care nu aveau habar ce caută acolo, doleanțele acestora față de discursul celui ce coordona ședința au fost următoarele în ordinea numărului de voturi:

– să continue, fără să mai revină la problemele tratate anterior,
– să nu fie plângăcios,
– să nu fie prea vesel,
– să privească adevărul drept în față, dar să nu se uite sub fustele doamnelor din primul rând,
– să promoveze familia, homosexualii și albinele,
– să fie bun și drept,
– să-și ducă singur umbrela,
– să nu molfăie,
– să nu râgâie,
– să nu sforăie,
– să nu facă grătar pe balcon,
– să nu meargă în patru labe pe stradă, etc

Aventurile inedite, lipsite de logică și esență în care se trezește prins minorul nostru au o dinamică aparte și ilustrează criza în care se zbate această societate. O criză în care non-valorile sunt promovate și incultura și neștiința ridicate la rang de artă. Cu o ingeniozitate fină, autorul construiește un underground meschin al lumii pe care o cunoaștem, o lume în oglindă în care elementele de referință ale generației viitoare nu au niciun fel de valoare culturală sau morală, în care aspirațiile sunt fade și așteptările inutile.

Emoțiile personajului sunt intense și la baza lor stau drame existențiale puerile în care raționalul este un element necunoscut și instinctele primare au întâietate. Perspectiva ideologică propusă de autor se bazează pe un strat generos de ironie și sarcasm care condimentează ambivalența personajului și care trage un semnal de alarmă privind probleme și subiecte delicate: corupția, cenzura, nepotismul.

Este o carte nonconformistă, unică și foarte îndrăzneață care îți provoacă imaginația. Este un haos coerent și bine orchestrat, format din capitole cinematografice care aparent sunt rupte unul de celălalt, dar care se contopesc într-o singură poveste pe măsură ce înaintezi în lectură. Sunt legate în esență și etalează o societate satirizată la maximum cu ajutorul unei ironii deștepte și lipsită de inhibiții și cutume. O recomand celor cu un simț al umorului foarte dezvoltat deoarece ai nevoie de o anumită înclinație nativă de a ști să savurezi vorbele de duh pentru a gusta povestea la capacitate maximă. Dacă ai chef să râzi și să uiți un pic de obligațiile și responsabilitățile vieții, îți recomand această carte care într-un stil simplu și dureros de sincer face haz de necaz pe marginea societății în care cu toții ne zbatem. De cele mai multe ori, degeaba și fără folos.

Angela Șerban



Publicitate

Despre titlurile de cărți (II)

„Când greierii plâng”, de Charles Martin. Când greierii plâng, se petrece ceva. Unde? În omenire. Ce se petrece? Ceva grav. Sau ceva mai puțin grav. Poate chiar vreun carnaval. Unde? Poate acolo unde cântă racii. Ce se întâmplă dacă ortopterii râd? Atunci lucrurile se schimbă. Poate are loc ceva vesel. O nuntă sau ceva. Unde? Poate unde femeile sunt regi. Sau din contra, ceva foarte rău. Unde? Poate în Regatul ceții și al furiei. Sau în Regatul aripilor și al pieirii. 

Isus-Ul lui Liiceanu

Liiceanu vorbește atât de frumos de Isus, încât e de mirare că nu e credincios. Poziția lui este a unui om plin de admirație și smerenie, copleșit de perfecțiunea caracterului și înălțimea sufletească fără egal. Cu toate că de-a lungul istoriei umane au existat oameni cu suferințe chiar mai mari decât cele îndurate de Isus (arși de vii, scufundați în ulei încins, sfârtecați de animale etc), nimeni n-a lăsat o amprentă așa de puternică asupra societății Omului, atât ca răspândire geografică, dar și ca dăinuire în timp. Liiceanu subliniază că Isus că a avut o viață pe Pământ care a dat ora exactă cu multe secole după crucificarea sa de acum două mii de ani…Nimic din viața lui Isus nu a fost rău, absolut nicio faptă de-a Lui n-a fost greșită!

Toate aceste aprecieri despre Isus pot conduce la ideea că Gabriel Liiceanu este un credincios. Poate că unul fără să știe, cum spunea Nicolae Steinhardt despre Virgil Ierunca.

Cartea lui Liiceanu excelează prin simplitate. Este ușor de citit, cu tot subiectul de mare greutate, fiind compusă dintr-o singură idee – necredința autorului – plus un LAUDATIO adus lui Isus.

Fetele pe care le găsești pe facebook

Poate te tentează Fata care citea în metrou (Cristine Feret-Fleury) .O vezi în fiecare zi când te duci la slujbă. E brunetă și umblă în pantaloni (fără glume proaste!). Când ridică privirea de pe pagini, te privește fără să te vadă. Poți să te scălâmbăni. Să-ți pui coarne singur și cu cealaltă mână să imiți o gură de lup.Să te bați cu un pumn pe cap și cu o palmă să te freci, în același timp, pe pântec.Dacă fata nu reacționează poți să-i trimiți o bezea, de la distanță.Sau poți alege Fata care s-a jucat cu focul. (Stieg Larsson). Precis că e gata de orice aventură. Sau o fi lucrat la pompieri? Te poți plimba cu ea la șosea, în zilele friguroase.Te poți muta la casă, la lemne. Iarna ți-ar asigura căldura instant. Uite însă ceva foarte exotic: Fata care trebuia sa moara. (David Lagercrantz). O salvezi de la moarte și poți să-i faci ce vrei.Nu te gândi la prostii. Poți s-o mângâi, să-i plătești întreținerea, s-o duci la teatru (când se va da voie).Sau la biserică (când se va deschide). Sau la păcănele, că acolo  e liber. Dar mai există și Fata care știa prea multe (Amanda Quick), Fata cu palton albastru ( Monica Hesse), Fata pe care ai lasat-o in urmă (Jojo Moyes) și chiar Fata pe care nu o iubea nimeni (Doris van Stone &Erwin W. Lutzer); de acesta din urmă poți să profiți din plin, că e precis foarte dornică și proaspătă. Voi mai știți și alte fete?

Despre titlurile de cărți (I)

Titlul unei cărți poate spune multe despre lucrarea respectivă și poate fi un indicator prețios în alegerea unui volum pentru lectură. Pe pagina de FB „carți în format pdf” este deseori vehiculat titlul cărții „Acolo unde femeile sunt regi”, de Christie Watson. Ce se poate înțelege doar din titlu? Că există un loc unde femeilor li se face operație de transformare de sex și devin bărbați.Apoi devin regi. Toate. Dintr-un punct de vedere e rău, fiindcă orice societate fără femei se sălbăticește. Plus că nu mai are cine să nască plozi. Și această pacoste să vină tocmai de la niște femei? Alt aspect negativ e că dacă toți (foste toate!) sunt acum regi, cine le mai face patul? Cine le mai gătește, spală, calcă, sau cine duce copii la grădiniță?

Alt titlu interesant, cultivat pe aceeși pagină de facebook (cărți în format pdf) este „Acolo unde cântă racii”, de Delia Owens. Când am văzut numele Delia, am tresărit. P-ormă am văzut că nu era ea. Delia e blondă și cântă chiar ea, nu cântă racii. În legătură cu această carte, aș avea o mare curiozitate: cum cântă racii? N-am auzit până acum. Poate e o descoperire zoologică. Sau muzicală. Aștept să apară filmul, fiindcă acesta e sonor și o să mă lămuresc. În primul rând că un rac trebuie să ia poziție verticală; ar trebui să țină în mână și o chitară. Dar de unde mână? Volumul Deliei Owens stârnește multe nedumeriri încă din titlu și îndeamnă astfel la o lectură grabnică, pentru a nu rămâne nelămuriți cu aceste probleme. Cântă racii ăia pe nas? Pe gură? Pe…unde elimină frumoasele melodii?

Delia Owens