Sunt la Roma. Multa inghetata minunata. Am vazut multe monumente si statui. Aici Traian este suspendat in varful unei coloane. Se simte foarte bine acolo. Jos, in piata, multi carabinieri il pazesc. Ca sa nu fuga ? Orasul e constituit din palate impunatoare. Romanii sunt orgoliosi inca de mici. De fapt, cu cat au fost mai mici (in istorie), cu atat au fost mai mari. Se mandresc cu Colosseumul. Arena luptelor de gladiatori ar trebui sa le dea motiva de rusine. Doar s-au interzis si luptele de cocosi. Unde sunt drepturile omului ? Italienii se lauda cu un momument al cruzimii si primitivismului. Rusine, domn Napoletano ! (Adica presedintele lor nesuspendat). E uimitor ca in toate filmele de Imperiul Roman se vorbeste englezeste. Este un fals ordinar si uz de fals. Pe toate monumentele antice scrie latineste. Curtea Constitutionala italiana ar trebui sa se sesizeze. Asta daca vrea sa faca ceva bun pentru tara !
Piata San Pietro
Columna lui Traian
Panteonul – mormintele regilor Italiei
Piata langa Panteon
In apropierea Panteonului
Popas in umbra cladirilor monumentale
Piata Navona
Curte interioara de palat – institutie
Campo dei Fiori – locul in care a fost ars pe rug Giordano Bruno
Sunt in Nessebar din Bulgaria. Fetele frumoase vorbesc romaneste iar cele urate alte limbi. Nisip fin, timp frumos. Orasul vechi este pe o insula fortificata, un fel de Dubrovnik mai mic. Vor urma niste poze.
La ProTV Internaţional, care se prinde la bulgari, am văzut un interviu de pe litoralul românesc. Nişte românaşi se plângeau de murdăria de pe plajă. “Dar dumneavoastră unde aţi depus gunoiul ? “ a intrebat reportera. “Păi colea aşa! “ au zis ei arătând nişte pet-uri de lângă prosoapele pe care stăteau (prosoape pe care era imprimat câte-un nume de hotel).
La bulgari toată lumea aruncă gunoiul la coş.
Nemţii în Bulgaria au construit hoteluri şi au venit cu sistemul lor de management.
Noi suntem un popor care ne facem singuri rău şi p-ormă ne plângem.
Nişte poze din staţiunea bulgărească “Sfinţii Constantin şi Elena” şi un filmuleţ cu valuri:
Sunt in statiunea Sfintii Constantin si Elena din Bulgaria. Hotelul este minunat, plaja este minunata si eu sunt minunat de serviciile de aici. Cum de totul e asa de bine si de ieftin pe cand in Romania pe litoral – e invers. Cum s-a schimbat pe litoralul bulgaresc mentalitatea socialista cu un mod de o face lucrurile la fel ca in Spania sau Grecia ? Partea proasta e ca aici sunt multi rusi. In sistemul all inclusive poti sa mananci si sa bei si intre mese (nu pe jos!), adica aproape tot timpul. Asa ca rusii dupa ce se ghiftuiesc la micul dejun se asaza la coada la bufetul de gustari si bauturi, consumand cu o harnicie de stahanovisti: bere, vin, tarii, pizze, sandvisuri, cartofi prajiti, inghetata. La ora unu se muta la restaurant. Nu prea i-am vazut pe plaja, dar cred ca se duc mai pe seara. De fapt, pe aici sunt si destui romani. Dar si bulgarii (gazde) sunt ai naibii, aduc mereau mancare si bautura in cantitati mult mai mari decat ar putea vreo natiune indarjita sa bage la ghiozdan !
Veneţia este oraşul iubirii. O pornire ciudată te-ndeamnă la dragoste şi duioşie faţă de aproapele tău.
Dacă s-ar plimba prin Veneţia fel de fel de personalităţi de la noi, poate că i-am vedea pe Băsescu îmbrăţişându-se cu Geoană, pe Năstase cu Boc, pe Elena Udrea cu Vanghelie, pe Teo Trandafir cu Aura Vasile – pardon, asta chiar am văzut ! :-bd
Sunt in Italia, in Lido di Jesolo. Este plaja Venetiei. Un roman care sta aici de cativa ani m-a adus cu masina de la aeroportul Marco Polo. Tipul mi-a spus : “Va arat eu Venetia. Statuia lui Columb, ratele alea din Piata San Marco, totu’. Desi nu stiu daca e bine sa va pierdeti timpul. Daca vreti sa va simtiti bine, puteti sa veniti la mine in gradina sa punem un gratar si sa bem toata noaptea.” “ Da, i-am zis eu, asta e si visul meu” “Normal, stiu sa fac niste mici excelenti. Astia de pe aici nu stiu decat de calamari si fidele”. M-a intrebat cand sa vina sa ma ia pentru Venetia. “Iti dau eu telefon” i-am zis si a doua zi am plecat cu un vapor spre Venetia, fara amicul meu. Din fericire n-am dat de niciun roman. Am stat destul de mult cu un pahar de vin alb (putin acidulat ) in Piata San Marco. Nu-mi venea sa cred ca o asa minunatie de cladire s-a construit chiar acolo. Eu as fi plasat-o in locul Teatrului National din Bucuresti. Basilica San Marco este incarcata de sculpturi si picturi frumoase, dar am inteles ca niciunul dintre artisti nu era roman. Desi puteau sa apeleze… In fine, s-au descurcat si ei cum au putut. Am patruns pe niste stradute intortocheate spre interior.Erau multe magazine mici si inghesuite unde se vindeau fel de fel de prostii, mai ales masti de carnaval. Canale strabatute de gondole. Am observat ca gondolierii erau smecheri si impingeau deseori cu cate in picior in zidurile vechi in loc sa-si foloseasca vaslele lor. Pe stradutele inguste si intunecate, burdusite cu vitrine cu fel de fel de lighioane de mare ( de parca eram la Muzeul Antipa) niste vanzatori ne tot imbiau sa mancam.Unul chiar alergase dupa mine cu o tava in care era un peste urias. Si Georgica al meu imi spusese sa ma feresc de romani. Din loc in loc erau ghizi poligloti care se ofereau sa-ti arate orasul mergand pe jos. N-aveam eu pretentia sa ma care in carca dar pe jos puteam sa merg si eu. N-am vazut prin centrul acela o masina, o trasura ca la Viena, o motocicleta. Bine, era si imposibil ca un autobus sa mearga prin canalele de acolo. La un moment dat m-am bucurat ca se apropiase un vehicul pe care scria taxi. Dar numai soferul arata a taximetrist, masina era ca o barca. O salupa cu motor. Seara m-am intors pe platoul din fata de la Palatul Dogilor (oare cum se numeau nevestele dogilor ?) si am luat vaporul spre locul meu de plaja. Acum vreau sa fac plaja dar ploua marunt. Daca se face frumos am sa ma bronzez. Daca nu, voi mai veni la intrenet si o sa va mai spus cate ceva. Cu bine !
Am ajuns si eu in Viena. N-am ce sa va spun despre Viena, deoarece am venit la spartul targului. Asa e expresia, nu ca a dat cineva vreo spargere pe aici (adica nu stiu eu). Sunt unii care au dat spargeri in Romania dar au fost prinsi in Austria.
Se vorbeste mult pe aici de imparat. Am fost la sediu, la palatul Schönbrunn, dar austriecii nu mai au monarhie de mult. Lumea se foieste aiurea prin palat. Cica au un presedinte dar nu l-am vazut la televizor sau in piete. Poate ca primul presedinte dupa imparat a fost un tip care a vorbit foarte mult la televizor, deoarece agricultura de aici e la un nivel inalt. Pana si Viena este producatoare de vin.
Campurile sunt ingrijite la centimetru. Nu stiu cine este ministra turismului, dar précis ca femeia asta munceste pe rupte. Fel de fel de natii umbla bezmetice prin Viena sa-si cheltuiasca banii economisiti un an intreg pe fel de fel de strudele si carnati care sunt aproape la fel de buni ca si carnatii de Plescoi.
Ceea ce m-a mirat e ca dupa ce am cumparat o cartela valabila pe metrou, troleibuz , tramvai si pe jos, am constatat ca nimeni nu composteaza nimic si nici n-am vazut vreun control. Te pomenesti ca austriecii au ajuns in comunism si plata transportului e benevola – poate pentru construirea vreunei catedrale ale neamulul. Am dat banii degeaba!
Am vizitat biserica Stephansdom si am pornit pe animata artera Kärntner Strasse vazand si auzind tot felul de cantareti amatori. Care cu viori, care din gura, din timbale sau chitare. Ne-am apropiat de Opera prin spatele ei. Din maiestuoasa cladire se transmite la televizor concertul de Anul Nou.
Cand am traversat pasajul subteran dintr-un loc se auzeau valsurile lui J. Strauss. Era o simpla toaleta. Directorul Operei de Stat din Viena este Ioan Holender, un român. Cum a ajuns el in astfel de functie ? Hai ca stie toata lumea : a impins spaga, carnati si caltabosi. E clar, doar n-o fi in Austria altfel decat in Romania. Nu ?
Ţara noastră este mai frumoasă decât Austria. Este mai mare, are munţi mai înverziţi, mai multe oi şi mai mulţi măgari, are ieşire la mare. Cu toate acestea, Austria este mai bogată, mai civilizată şi mai fericită. De ce această deosebire ? Răspunsul nu e simplu, aşa că nu mă hazardez.
Se pot face călătorii de shopping la Viena. Pleci din România în week-end şi te-ntorci duminică sau luni. E de ajuns o oră cu avionul. Problema e că duminica toate magazinele sunt închise. In afara de asta, chiar şi în cursul săptămânii magazinele se închid la opt seara. Nu poţi să cumperi mare lucru în week-end, decât dacă alergi sâmbăta ca un apucat de la un loc la altul cu ochii pe ceas.
Viena are o măreţie prin modul în care a fost construită: toate clădirile sunt nişte palate. Statuile sunt foarte numeroase. Trăsurile sunt în Viena precum gondolele în Veneţia, aducând prin prezenţa lor trecutul în actualitate. Este unul dintre cele mai sigure oraşe din Europa. Deşi a plecat de mult din viaţa, împărăteasa Sissi este prezentă; legenda ei este vie.
Figura şi personalitatea ei interesantă, de care era obsedat Cioran, lasă o atmosferă de nostalgie peste lumea austriacă. Parcurile sunt invadate de muzică. E voie să calci pe iarbă.Tineri studenţi stau pe scările de la Muzeul de Istorie a Artei – Kunsthistorische Museum – cu cărţi deschise.
Oraşul dă impresia că se află într-o continuă sărbătoare, deşi n-am auzit de Ziua cetăţeanului fruntaş, de Sarbătoarea bostanilor sau de Festivalul caşcavelei. Automobiliştii îşi acordă prioritate unul altuia, oamenii de pe bulevarde sunt zâmbitori iar la restaurante eşti servit mereu cu bună dispoziţie.
Când un vienez trece pe lângă palatele maiestuase şi se mişcă în decorul de basm al metropolei nu se poate să nu fie mândru. Sau vreun Tucă de-al lor le-o fi oferit vienezilor coroana lui Franz Josef ?
Sunt in Barcelona. Nu tot timpul fiindca dimineata ma bronzez la soarele catalan. Barcelona este un oras cam aiurea, dar foarte viu. Strazile au un singur sens. M-am interesat de ce nu trec masini in sens invers. „Pai de ce sa vina inapoi daca ele vor sa mearga inainte?” mi s-a raspuns. Clar. Sunt si ceva monumente, dar unele foarte amarate.
M-am prapadit de ras cand am vazut Arcul lor de Triumf; ziceai ca e intrarea de la Muzeul Satului. In fine, un tip cam scrantit, numit Antonio Gaudi, a facut tot felul de nazbatii, a aruncat serpi, salamandre si chiar melci peste biserici. Sagrada Familia. Un monument urias, neterminat. La inceput am crezut ca a fost inceput pe timpul lui Viorel Lis, dar primele pietre ale catedralei au fost puse in 1882.
Sunt multe santiere in Barcelona iar spiritul lui Oprescu a ajuns si pana aici, asa incat numic nu e terminat (Nici macar catedrala).
La masa astia ne dau mereu caracatite. M-am intrebat oare ce productie de caracatite o fi avand Catalonia ?
Altfel, si pe aici e criza. Acum cand scriu nu mai e nici soare. N-am auzit nimic de gripa porcina. Rog sa se uite cineva la Realitatea TV sa vada daca mai e ceva gripa porcina in Spania.
Sunt de cateva zile in insula Creta. Am fost si in Santorini. Am sa atasez poze dupa ce le prelucrez. Remarc asa cum am facut-o si cu alte prilejuri faptul ca nici in Grecia nu am vazut produse sau productii culturale romanesti. In timp ce muzica lui Mikis Theodorakis se aude deseori in Romania iar figura lui Zorba Grecul este ultracunoscuta, ca sa nu mai vorbesc de valorile antichitatii, in Grecia nu s-a auzit nici macar de Dan Spataru.
O sa-i irit din nou pe romanii verzi, cei care nu fac nimic pentru a indrepta niste aspecte negative de la noi dar sunt foarte vehementi impotriva celor care indraznesc sa critice. In timp ce ungurii razleti veniti la mare, sau rusii, se reunesc imediat si formeaza un grup, cele trei familii de romani de aici se saluta dar nu vorbesc mai multe intre ei. Stau in statiunea Hersonisos.
Am vizitat satul de pescari dinspre munte, de unde a inceput povestea turismului in acest loc, pe la mijlocul secolului trecut, cand localnicii au inchiriat camere unor turisti occidentali. Am observat cu cata placere cumpara englezii, olandezii, germanii, – statuete rudimentare mici reprezentandu-i pe Platon, Aristotel, Socrate.
In insula Santorini am vazut multi magari carand bagajele turistilor printre stradutele inguste, printre ziduri albe, din orasul Feia de pe creasta muntelui vulcanic. Magari am vazut destui si in Romania, dar spre deosebire de acestia, cei din Santorini muncesc. Nişte poze:
Există ceva la parizieni total deosebit de ceva de la români. I-am observat prin cafenele, la plimbare sau prin metrou. Este expresia feţei. Toţi sunt exuberanţi, veseli, nepăsători, în contrast cu întristaţii români cu figuri cenuşii care merg dimineaţa spre Pipera cu metroul nostru. In timp ce la noi găseşti din 50 în 50 de metri o bancă sau o farmacie, în Paris dai de câte-un bistro – restaurant unde poţi să mănânci bine şi să bei la preţuri cam ca la noi. Am înţeles că salariile lor nu scad sub 2000 de euro iar saptămâna de lucru e mult mai redusă. Poate că ar fi un motiv de veselie, nu ? Istoria noastră se deosebeşte puţin de a lor. In timp ce noi n-am reuşit nici să ne păstrăm Basarabia şi Bucovina, francezii au ajuns cu trupele lui Napoleon la Moscova şi în Egipt. Intr-o perioadă în care Franţa stăpânea mai mult de jumătate din continentul african şi multe insule din Oceania, noi ne luptam cu turcii să nu ne invadeze oraşele şi satele. Metroul lor este făcut din anul 1930. Daca Ceauşescu ar fi fost la putere atunci (şi Pleşiţă şi Merce, etc) am fi avut şi noi metrou în Bucureşti demult. Mă gândeam – în timp ce mă plimbam pe Champs-Élysées – că în România poţi să vezi multe lucruri franţuzeşti : maşini Peugeot, Renault, Citroen, parfumuri celebre în lume, etc.N-am văzut în Paris un singur Logan. Atunci oare ce avem noi specific, vreo marcă de ceva cum sunt de exemplu aparatele foto Canon japoneze pe care le vezi în mâinile oricărui turist ? Sau orice altceva? N-am găsit răspuns. Un tânăr cam ponosit mergea de ceva vreme pe bulevard paralel cu noi. Deodată ne-a pus în faţă un pahar de plastic scos din buzunar şi ni s-a adresat direct în româneşte : „Ajutaţi un biet românaş amărât !” Când am ajuns în metrou am găsit la tot pasul o mulţime de reprezentante ale naţiunii noastre, cerşind. Le-am auzit vorbind româneşte când îşi stabileau locurile de „muncă” din staţia Saint – Lazare, gesticulând cu paharele de plastic în mână.”Uite că există şi ceva românesc în Franţa !” mi-am zis. Am întâlnit şi bărbaţi tineri scârţâind mizerabil la vioară îngânând ceva în franceză după care veneau cu paharul de plastic pe la fiecare călător spunând : „Bonjour !”. N-am văzut niciun cerşetor de origine asiatică sau cu înfăţişare de arabi. N-am văzut în Paris niciun câine vagabont (şi-am ajuns şi-n suburbii).Poate că singurul câine vagabont prin Paris eram eu.
Mofturi de ochelarist 