Editura Aius din Craiova mi-a publicat romanul Minorul, de 280 de pagini.
Minorul, un roman publicat la editura Aius, din Craiova
roman
Năucul – roman de Ioan Suciu
Romanul„Năucul” mi-a fost publicat de editura AIUS din Craiova.Mulțumiri!
Despre romanul Instituția, recenzie de Cătălina – Stildescriitor
DESPRE ROMANUL INSTITUTIA
Autor: Ioan Suciu
Naționalitate: română
An apariție: 2015 (la Editura Tracus Arte)
Gen carte: roman
Număr pagini: 242
Nota mea: 3/5
Puteți găsi cartea AICI
Primită de la: Editura Tracus Arte
PREZENTARE
“Când ajunse la locul de muncă al domnului Sisoe, Arsenie făcu: “Oh! Pardon!” şi fu cât pe aici să iasă. Domnul Sisoe era călărit de o tânără cu un brici în mână, pe jilţul directorial, el stând aşezat cu capul dat pe spate, având un şervet legat la gât, ea îşi aburcase un picior peste pulpele şefului lungindu-se cu briciul până la obrazul acestuia, care era acoperit cu spumă de ras; domnul Sisoe avea un cap de porc foarte lătăreţ, de o culoare ca a slăninii râncede, cu nişte urechi ridicate ca la câinii lup, dar frânte la vârf, cu nişte ochi foarte mici înfipţi în grăsime precum nişte nasturi albăstrui într-un om de zăpadă. Femeia, probabil o nouă secretară, avea un corp foarte drăguţ şi apetisant, purtând o rochie scurtă şi ciorapi albi ca de balerină; capul îi era de porc, dar mult miniaturizat, încât aducea cu cel al unei veveriţe; avea botul scurt şi destul de ascuţit.
– Cine-i? întrebă şeful de dedesubt; din poziţia în care îl imobilizase femeia care lucra cu briciul el nu putea privi decât în tavan.
– Un individ cu urechi blegi şi buze umflate, spuse femeia fără să întoarcă privirea de la ceea ce făcea în acel moment.
– Arsenie? făcu şeful.
– Eu sunt, aţi ghicit!” (fragment)
PĂREREA MEA
Am primit această carte pentru recenzie de la editura Tracus Arte (căreia îi mulțumesc) și din tot coletul primit, am lăsat-o spre final, deoarece nu eram prea convinsă despre ce e vorba în carte. Este un roman aparent simplu, dar de fapt foarte complex. Și spun complex pentru că fiecare cititor îl poate percepe în cu totul alt mod. Așadar, să încep prin a vă spune de ce i-am oferit doar 3/5 steluțe pe goodreads.
Deși mi s-a părut o carte destul de bună, care chiar merită descoperită, nu m-a ținut cu sufletul la gură decât până pe la jumătate. Mai apoi mi s-a părut că viața personajelor ia o întorsătură prea haotică și atenția mea s-a redus. Aveam așteptări mai mari de la acest roman, dar acestea au fost parțial înșelate.
Titlul s-ar putea să îl inducă în eroare pe cititor, deoarece instituția simbolizează (în opinia mea) societatea de rând și felul în care noi, oamenii, suntem supuși la numeroase tipicuri absurde sau inutile. Locul de muncă este pentru mulți o corvoadă, iar acest roman vă prezintă o perspectivă ce alunecă ușor spre fantastic, deoarece ceea ce i se întâmplă lui Arsenie este mai mult decât ieșit din comun.
Între timp Arsenie fu bine imobilizat și omul în frac îi înfipse cu hotărâre sabia între dinți. Simți cum i se adună metalul în gură și leșină. Când se trezi, primul lucru pe care-l văzu fu un cap de urs care se agita deasupra lui.
Deși stilul cărții este destul de dificil pe alocuri, sunt scene care te amuză și te binedispun. Acțiunea cărții devine la un moment dat halucinantă și te trezești că personajul simplu cu care ai făcut cunoștință la început are o viață desprinsă din fantastic și la un prag de dezastru.
Mi-a plăcut însă umorul de care dă dovadă autorul în crearea acestui roman și felul în care se joacă cu personajele sale. Personajele, deși nu sunt foarte numeroase, reușesc să te introducă într-o atmosferă aparte, iar dacă ar fi să menționez un personaj preferat, nu l-aș putea omite pe Arsenie. Săracul de el, este chinuit de viață cum credeți-mă, că niciunul dintre noi nu am vrea. Ba se rătăcește, ba își pierde soția, ba se trezește în locuri ciudate. Nici Sisoe nu face excepție, deoarece face tot felul de lucruri ciudate.
Arsenie nu știa să fi venit cu cineva aseară acasă. De fapt nu era sigur, amintindu-și prea puține lucruri din ziua precedentă.
Mi-aș fi dorit ca romanul să prezinte un conflict mai bine pus la punct și să nu mă zăpăcească atât de tare. În rest, veți descoperi un roman ciudat care s-ar putea s vă placă mai mult decât mie. Recomand cartea celor care vor să citească o carte puțin altfel.
Recenzie la romanul ”Instituția” – Ioan Suciu
Mulțumesc lui Diana Daniela Macovei pentru recenzia făcută cărții mele ”Instituția”.
Recenzie „Instituţia” de Ioan Suciu
· March 7, 2016 7:38 pm
· 0
Sibianul Ioan Suciu şi-a început activitatea literară în anul 1979, debutând cu proză în România Literară. De-a lungul timpului colaborează cu revista literară Viaţa Românească, Urzica, Lucifer şi Luceafărul. Scrieri de-ale sale sunt publicate în revistele online Respiro şi Egophobia. În format tipărit au fost publicate: Vânătoare de roboţi, Cu zâmbetul pe buze, Trei sute de trepte, Candelabrul galben, Omul de fier, Instituţia.
Romanul Instituţia tinde a fi o frescă a societăţii umane, în plan principal, şi apoi o reflecţie a societăţii româneşti, în plan secundar. Acţiunile şi evenimentele sunt ca un film de un umor negru, cu un sarcasm dur, dus la extrem. Dacă nu te simţi parte integrantă a Instituţiei de la început, fii fără grijă, mai mult ca sigur îţi vei găsi locul pe parcurs. Sunt situaţii pe cât de hilare la suprafaţă, pe atât de amare în esenţă.
Personajul Arsenie este cel nominalizat pentru a întruchipa fiecare situaţie din viaţa majorităţii, precum şi stările aferente. Angajat al Instituţiei (un loc care poate fi substitutul oricărui loc de muncă) încearcă să înţeleagă care este rolul lui acolo, ce aşteptări are superiorul lui, Haralambie, de la el, şi nu în ultimul rând, cum trebuie să se comporte cu Directorul Sisoe. Mereu confuz, nereuşind să-şi înţeleagă sarcinile pentru a ţine pasul cu ceilalţi, îl găsim pe Arsenie tot timpul la limita dintre coşmar şi nebunie, fără nicio şansă de a se dezmetici.
Tot timpul alert (se trezeşte dis de dimineaţă, face câteva mişcări de aerobic, sare în costumul de muncă pentru a prinde un autobuz plin şi asudat cu semeni din aceeaşi categorie), Arsenie parcă joacă rolul unui ventriloc dezarticulat pentru care orice acţiune, orice vorbă este identificabilă păpuşarului, rolul ventrilocului fiind aceea de execuţie maşinală.
Orice gest al său, însăşi statul pe loc, pare în ochii celorlalţi o sfidare, orice acţiune întreprinsă, este interpretată ca un gest de revoltă; eşti supus? înseamnă că eşti leneş şi nu vrei să te implici în făurirea de lucruri grandioase; te implici şi vrei să faci o treabă bună? înseamnă că eşti un spion infiltrat care urmăreşte denigrarea conducerii.
Instituţia este identitatea mulţimii confuze, a conducerii abuzive şi indecise, a valorilor recunoscute post mortem. Acest roman este ca o provocare pentru orice cititor, o provocare în a înţelege personalitatea lui Arsenie, a oamenilor din jur şi a Instituţiei în care lucrează. Prin acest roman, Ioan Suciu tinde să te provoace a-i înţelege dedesubturile.
Fragment din romanul INSTITUȚIA
Când Haralambie reveni drept în scaun, Arsenie se sperie: șeful lui avea cap de porc. Din gulerul cămășii albe a lui Haralambie ieșea râtul și capul unui porc, cu botul proeminent și nările mari și cărnoase; ochii erau mici și răutăcioși, iar urechile erau mari ca două foi de varză albe și grase, străbătute de vinișoare roșii; în creștet avea niște smocuri de păr negru ca niște perii de ghete așezate cu firele-n sus.
– Ce s-a-ntâmplat? zise Haralambie care ținea în mână un știulete de porumb, cules de pe jos.
Arsenie nu-i răspunse; se ridică de la locul său și se duse până în fața lui Haralambie, privindu-l ca hipnotizat.
– Aveți un fir de păr pe nas! zise Arsenie.
Haralambie pipăi cu mâna și nimeri firul răzvrătit și lung; îl smulse cu o smucitură; îl privi o clipă (arăta ca o bucată de sârmă) după care îl aruncă la coș.
– Mersi! spuse el, și se concentră asupra hârtiilor; mai bine zis, începuse să roadă cu poftă știuletele de porumb. Arsenie se întoarse la locul lui și încercă să se uite în jos spre lucrările care-l așteptau, dar nu se putea abține să nu ridice privirea spre Haralambie. Deodată începu să râdă isteric, să bată cu pumnii în tăblia mesei și să lovească dușumeaua cu picioarele. După vreun sfert de oră de râs deșănțat, Haralambie ridică privirea spre el. Arsenie se opri înecându-se; îi veni să tușească și nu se mai oprea. Ieși afară din birou și se duse în grabă spre toaletă; puse dopul la o chiuvetă și de cum se adună niște apă în cuvă se aplecă să bea; după o secundă își săltă capul și se privi în oglindă: ”Nu se poate!” strigă el și-i veni să plângă; avea un cap de porc, aidoma cu cel al lui Haralambie, dar cu fire aurii de păr în creștet. Ieși în goană din toaletă și se duse la biroul său, unde rămase serios și gânditor, atât de gânditor pe cât poate să fie un porc. Își evalua situația și căuta modalități de adaptare. ”Poate că am înnebunit!” își zise el.” Dar nu pot fi și nebun și porc în același timp!”. Apoi reflectă, căutând să se împace cu soarta: ”Decât să fii om nebun și bolnav, mai bine porc și sănătos!”. Ajungând la această concluzie aproape că-i zâmbi lui Haralambie, care-i întoarse și el un surâs porcesc. Intră secretara, care-i întrebă de rechizite; făcea o listă. Aspazia avea cap de porc și mai multe rânduri de sâni; purta un tricou strâns pe bust și sânișorii se ghiceau la perfecție; erau mici, rotunzi și păreau tari ca niște mere; Arsenie numără vreo trei perechi, după care îi fu jenă să mai privească; figura Agapiei era ca de porcușor din porțelan, albă și diafană; botișorul era curbat în sus iar urechiușele păreau a fi din fildeș translucid.
– Ce te uiți așa, frumosule! zise Aspazia. Zi ce-ți trebuie!
Arsenie era uimit și de schimbarea de atitudine a secretarei, care era de obicei foarte sobră și oficială.
– Aș vrea niște deodorant Axe! spuse Arsenie.
– Și eu niște paie! interveni Haralambie.
– Axe e cam scump, nu știu dacă o să aprobe șefu ’! spuse Aspazia. Eu îți recomand niște noroi de Moreni! E destul de parfumat și e mult mai ieftin! Te trec, da? Mai zise ea și ieși.
Arsenie simțea o nevoie acută să iasă afară să zburde, să se tăvălească printr-un șanț sau să se bălăcească în vreo fântână arteziană. Se duse la șeful să se învoiască. Pe culoar întâlni câțiva colegi de institut, toți având capete de porc; faptul îi provocă o mare satisfacție. Aspazia nu se afla la locul ei în secretariat și Arsenie intră mai departe dintr-o încăpere în alta, până pătrunse în cabinetul șefului cel mare; asta fiindcă ușile erau larg deschise. Când ajunse la locul de muncă al domnului Sisoe, Arsenie făcu: ”Oh ! Pardon!” și fu cât pe aici să iasă. Domnul Sisoe era călărit de o tânără cu un brici în mână, pe jilțul directorial, el stând așezat cu capul dat pe spate, având un șervet legat la gât, ea își aburcase un picior peste pulpele șefului lungindu-se cu briciul până la obrazul acestuia, care era acoperit cu spumă de ras; domnul Sisoe avea un cap de porc foarte lătăreț, de o culoare ca a slăninii râncede, cu niște urechi ridicate ca la câinii lupi dar frânte la vârf, cu niște ochi foarte mici înfipți în grăsime precum niște nasturi albăstrui într-un om de zăpadă. Femeia, probabil o nouă secretară, avea un corp foarte drăguț și apetisant, purtând o rochie scurtă și ciorapi albi ca de balerină; capul îi era de porc, dar mult miniaturizat, încât aducea cu cel al unei veverițe; avea botul scurt și destul de ascuțit.
– Cine-i? întrebă șeful de dedesubt; din poziția în care îl imobilizase femeia care lucra cu briciul el nu putea privi decât în tavan.
– Un individ cu urechi blegi și buze umflate, spuse femeia fără să întoarcă privirea de la ceea ce făcea în acel moment.
– Arsenie? făcu șeful.
– Eu sunt, ați ghicit!
– Așa! Și? zise domnul Sisoe din aceeași stare din care nu putea să-l vadă pe Arsenie.
– Aș vrea să mă învoiți două ore.
– Bine! spuse domnul Sisoe și Arsenie făcu stânga împrejur dând să iasă din cabinet.
– Stai puțin! zise frizerița fără să se întoarcă spre el. Ce vrei să faci?
În sufletul lui Arsenie se născură germenii unei revolte; ce o interesa pe frizeriță, sau ce era ea, unde avea el de gând să se ducă?
– Mă duc la teatru!
– La matineu?
– Da! Arsenie răspunse cu jumătate de gură, așteptând din moment în moment ca șeful s-o pună la punct pe femeia care se băga într-o treabă în care nu-i fierbea oala.
– La ce piesă? urmă necruțătorul interogatoriu.
– ”Capul de rățoi!”, spuse Arsenie.
– Păi ca să vezi un cap de rățoi, poți să te duci la o fermă! zise femeia, care nu se oprise nicio clipă din bărbierit; doar de vreo două ori ștersese lama briciului de spumă de șervetul legat la gâtul domnului Sisoe.
– Sau la grădina zoologică! completă domnul Sisoe de dedesubt, eliminând un hohot de râs gros și înecat. Femeie se apucă să râdă și ea, cu niște triluri subțirele care te zgâriau la urechi. Râsetele încetară brusc și se lăsă tăcerea. Arsene stătea nemișcat în fața cuplului care se agita pe jilțul șefului. Începu să se audă numai rașchetarea obrazului șefului de către briciul femeii. Obrazul domnului Sisoe era ca un perete zgrunțuros și unealta din mâna femeii făcea un zgomot asemănător unui ștergător de parbriz. Într-un târziu, Arsenie întrebă :
– Pot să plec?
Atunci femeia coborî de pe domnul Sisoe și se-ndreptă spre Arsenie, cu briciul în mănă.
A fost tipărit romanul ”Instituția”
Editura Tracus Arte mi-a tipărit romanul ”Instituția” ! Mulțumesc scriitorului și editorului COSMIN PERȚA !
MIDDLESEX – de Jeffrey Eugenides
Romanul Middlesex cuprinde episoade fascinante traversate de eroul său principal, Calliope Stephanides, un grec hermafrodit, reprezentant al unei familii emigrate în America din Grecia. Anumite întâmplări sunt similare cu cele care se petrec la noi ca urmare a cerinţele impuse de către U.E., cum ar fi împuşcarea porcilor în loc de tăierea tradiţională etc. După emigrarea în America, Stephanides este adăpostit la o rudă de a sa din Detroit, un individ cu preocupări nelegale (trafic de droguri etc.). Este angajat la fabrica de automobile „Ford ”, unde i se face la angajare o fişă de personal ca pe vremurile noastre de dinainte de 1989, și i se fac recomandări de păstrarea igienei personale;”Să nu mănânci usturoi, că te dăm afară din serviciu!” spuseseră angajatorii. Sunt multe personaje care evoluează într-un continuu efort de construire a Lumii Noi, în care se vede cum etnii diferite îşi concentrează energiile spre eficientizarea vieţii din toate punctele de vedere, nu numai material dar şi spiritual, adoptând o etică şi o mentalitate comună, bazată pe creştinism. Grecii, poporul care prin scriitorii şi filozofii săi din antichitate au aşezat lumea pe o axă a echilibrului şi valorilor umane, nu sunt acum decât nişte „orientali” care trebuie integraţi într-o societate superioară care se impune pe continentul american. Căutarea identităţii şi zbaterea lui Calliope, care, din cauza unor deficienţe genetice trebuie să hotărască singur dacă e bărbat sau femeie, dacă e slugă sau stăpân între stăpâni, oglindeşte dilema existenţială a multor emigranți veniţi din Europa în Ţara Făgăduinţei.
Mofturi de ochelarist 